joi, 21 octombrie 2010

Port în mine toamne



(Arboles de nostalgia)


"Se vede că nu mi-a fost dat
decât schimbul inelelor, ploaia, oftatul...
Se vede că nu mi-a fost dat să cad în păcat
lângă trupul tău, mult sărutatul."
                                          (Nina Cassian)



       Port în mine mai multe toamne. Suflul lor, ca o harpă, cântă acestei lumi melodii inventate de toate primăverile în care am iubit. Frunze cad în urma cântecelor mele. Florile răspund în aerul rece al fiecăror zori care îmi găsesc aşternuturile goale de viaţă. Praful parcurilor îmi orbeşte paşii prea grăbiţi să iasă din aceste toamne.
       Uneori nopţile mi le umplu veghind pământul la lumina lumânării. Stelele mute nu clipesc de teamă să nu scoată un sunet care m-ar putea distrage din contemplare. Doar din când în când câteva doruri îmi răsună pe buze ca o chemare întru nemurire.





joi, 7 octombrie 2010

Annelise, ştii gustul trădării, Annelise?


(Neve)

       
       Toate crimele pe care le-au înfăptuit bărbaţii care m-au avut le credeam răzbunate odată cu o nouă îndrăgostire a inimii mele mereu flămânde. Întotdeauna o nouă dragoste îmi părea mai presus decât cea precedentă. Mi-ai spune că e firesc. Tot timpul ne lăsăm păcăliţi de prezent. Ştiu că iubim diferit de fiecare dată, pentru că oamenii sunt diferiţi, noi suntem diferiţi cu fiecare nouă secundă care aduce altă rază deasupra noastră.
       Nu ştiu cum m-am lăsat păcălită de un trecut pe care mi-l aminteam mai frumos decât a fost cu adevărat. Florile de atunci mi se arătau mai colorate decât florile de azi. Iar tu ştii cum îmi place să mă scald prin culori, să pictez curcubeul cu degete parfumate de grădinile în care m-a plimbat el atât de demult. Şi atât de puţin. Poate a fost prea devreme pentru noi. Poate prea târziu. Dar Annelise, visam din nou! Nu ştiu la ce. Nu ştiu pe cine căutam să regăsesc, pe el sau pe mine.
       Îmi plăceau cerurile lui! Nu e prima oară când mă las purtată din nou de aceeaşi mână până dincolo de toate primăverile în care nu şi-a aşternut sărutul pe fruntea mea. Nu e prima dată când greşesc.
       Aşa cum pare că mă slăveşte asemenea unei zeiţe aducând ofrande la picioarele mele promisiuni deşarte, la fel se leapădă de mine cu fiecare vânt. Sufletul meu nu poate fi ucis de două ori de acelaşi bărbat, Annelise! Asemenea unui străjer, apăr cu sânge rănile prelinse pe atâtea speranţe. Dar uneor uit. 
       Nu mă privi aşa! Nu mi-am învăţat lecţia, ai dreptate! Calc peste tot ce e vital pentru liniştea mea. Pentru că vreau să uit. Pentru că vreau să-mi amintesc cum mă poate iubi. Trebuie să-i pun capăt. Nu mă voi gândi că nu mă merită. Cine sunt eu să decid asemenea lucru? Trupul şi sufletul nu sunt jucării care se negociază. 
       Nu mai pot zbura alături de el! Nu mai vreau lumile promise pline de dragoste. Sunt lumi mincinoase, Annelise. Tu ne ştii povestea. Întotdeauna ai ştiut că entuziasmul meu e de prea multe ori prematur. De aceea nici nu durează. 
       Nu mă pot bucura de fiecare alt început al aceleiaşi iubiri. Niciodată n-a fost alt început. Începutul e unul singur. Restul... încropiri zadarnice atâta timp cât doar unul stă cu mâna întinsă.
       Annelise, ştii gustul trădării, Annelise? M-am înfruptat cu el fără să-mi fie foame. M-a hrănit cu el de pe buzele care altădată picurau nectar. Cum aş mai putea să sper la o dimineaţă care să ne găsească împreună când el îmi ucide toate nopţile dăruindu-mi amărăciuni şi dezamăgiri? E doar vina mea că am vrut să-l cred. Nefiind prima oară ar fi trebuit să mă aştept. De câte ori voi lăsa o poveste să se tot repete? Pentru ce să se repete? Nu-mi doream să se repete. Nici nu ştiu ce ne leagă, de ce ne leagă. Am confundat de prea multe ori pornirile impulsionate de un bine trecut cu ceea ce avem în prezent.
       Dar sufletul, Annelise? Cum să-l fac să tacă, să nu mai îmi şuiere în ureche "lasă-mă să iubesc din nou!"? Am încercat să-l întreb "pe cine vrei să iubeşti?". Dacă ar fi putut alege, poate nu s-ar fi supus singur la atâtea chinuri. Am încercat din răsputeri de nenumărate ori să-i înfrâng pornirile şi să-i strig "nu te las! nu te las!... te las...! sunt prea obosită să nu te mai las...". Poate că şi-a meritat pedeapsa.
       Gustul trădării e prea amar pentru a putea fi suportat toamna... Annelise, mai sunt primăveri în ziua de azi?