joi, 7 octombrie 2010

Annelise, ştii gustul trădării, Annelise?


(Neve)

       
       Toate crimele pe care le-au înfăptuit bărbaţii care m-au avut le credeam răzbunate odată cu o nouă îndrăgostire a inimii mele mereu flămânde. Întotdeauna o nouă dragoste îmi părea mai presus decât cea precedentă. Mi-ai spune că e firesc. Tot timpul ne lăsăm păcăliţi de prezent. Ştiu că iubim diferit de fiecare dată, pentru că oamenii sunt diferiţi, noi suntem diferiţi cu fiecare nouă secundă care aduce altă rază deasupra noastră.
       Nu ştiu cum m-am lăsat păcălită de un trecut pe care mi-l aminteam mai frumos decât a fost cu adevărat. Florile de atunci mi se arătau mai colorate decât florile de azi. Iar tu ştii cum îmi place să mă scald prin culori, să pictez curcubeul cu degete parfumate de grădinile în care m-a plimbat el atât de demult. Şi atât de puţin. Poate a fost prea devreme pentru noi. Poate prea târziu. Dar Annelise, visam din nou! Nu ştiu la ce. Nu ştiu pe cine căutam să regăsesc, pe el sau pe mine.
       Îmi plăceau cerurile lui! Nu e prima oară când mă las purtată din nou de aceeaşi mână până dincolo de toate primăverile în care nu şi-a aşternut sărutul pe fruntea mea. Nu e prima dată când greşesc.
       Aşa cum pare că mă slăveşte asemenea unei zeiţe aducând ofrande la picioarele mele promisiuni deşarte, la fel se leapădă de mine cu fiecare vânt. Sufletul meu nu poate fi ucis de două ori de acelaşi bărbat, Annelise! Asemenea unui străjer, apăr cu sânge rănile prelinse pe atâtea speranţe. Dar uneor uit. 
       Nu mă privi aşa! Nu mi-am învăţat lecţia, ai dreptate! Calc peste tot ce e vital pentru liniştea mea. Pentru că vreau să uit. Pentru că vreau să-mi amintesc cum mă poate iubi. Trebuie să-i pun capăt. Nu mă voi gândi că nu mă merită. Cine sunt eu să decid asemenea lucru? Trupul şi sufletul nu sunt jucării care se negociază. 
       Nu mai pot zbura alături de el! Nu mai vreau lumile promise pline de dragoste. Sunt lumi mincinoase, Annelise. Tu ne ştii povestea. Întotdeauna ai ştiut că entuziasmul meu e de prea multe ori prematur. De aceea nici nu durează. 
       Nu mă pot bucura de fiecare alt început al aceleiaşi iubiri. Niciodată n-a fost alt început. Începutul e unul singur. Restul... încropiri zadarnice atâta timp cât doar unul stă cu mâna întinsă.
       Annelise, ştii gustul trădării, Annelise? M-am înfruptat cu el fără să-mi fie foame. M-a hrănit cu el de pe buzele care altădată picurau nectar. Cum aş mai putea să sper la o dimineaţă care să ne găsească împreună când el îmi ucide toate nopţile dăruindu-mi amărăciuni şi dezamăgiri? E doar vina mea că am vrut să-l cred. Nefiind prima oară ar fi trebuit să mă aştept. De câte ori voi lăsa o poveste să se tot repete? Pentru ce să se repete? Nu-mi doream să se repete. Nici nu ştiu ce ne leagă, de ce ne leagă. Am confundat de prea multe ori pornirile impulsionate de un bine trecut cu ceea ce avem în prezent.
       Dar sufletul, Annelise? Cum să-l fac să tacă, să nu mai îmi şuiere în ureche "lasă-mă să iubesc din nou!"? Am încercat să-l întreb "pe cine vrei să iubeşti?". Dacă ar fi putut alege, poate nu s-ar fi supus singur la atâtea chinuri. Am încercat din răsputeri de nenumărate ori să-i înfrâng pornirile şi să-i strig "nu te las! nu te las!... te las...! sunt prea obosită să nu te mai las...". Poate că şi-a meritat pedeapsa.
       Gustul trădării e prea amar pentru a putea fi suportat toamna... Annelise, mai sunt primăveri în ziua de azi?


      



22 de comentarii:

  1. dacă ai simțit-o doar ca pe o altă iubire, nu e de mirare că te doare trădarea.

    am spus undeva, cândva, despre diferența dintre iubire și dragoste; aceasta din urmă nu poate să doară într-atât încât s-o amesteci printre păcate!

    of! trăitori nesătui ai clipei !

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Zâmbesc ultimei tale afirmaţii.

    Nu Ovidiu, nu este vorba despre ceea ce spui tu, o trădare a iubirii în adevăratul sens.
    Când mi-ai explicat am înţeles diferenţa dintre iubire şi dragoste, dar ştii bine că nici atunci, la fel ca acum, nu sunt total de acord. E părerea ta, ţi-o respect, înţeleg că te ghidezi după ea, dar eu n-o simt cu rezonanţă în mine.

    De o vreme tot realizez că de fapt şi iubirea pe care o avem de la cineva nu ne aparţine de fapt. Noi o luăm ca pe un bun al nostru, ca pe ceva personal, deşi e total eronat odată ce ea vine de la altă persoană. Noi nu avem de fapt decât iubirea simţită de noi.
    Complex subiect. Voi scrie despre el.

    RăspundețiȘtergere
  3. ... e greu cu iubirile care... ne ridica in al noualea cer..., ca apoi sa avem de unde sa... cadem... cand realitatea, poate prea in contradictie cu visurile si sentimentele noastre, ne doboara cu mult prea devreme, cu mult prea dur... Poate se produce chiar atunci cand incepem sa credem cel mai mult ca intr-adevar exista primavara..., cer..., curcubee si toate acestea nascute dintr-o mare de sentimente pe care le nutrim... Iubirea nu este un pacat... Pacate devin doar atunci cand cei pe care-i iubim ne lasa sa traim doar o iluzie..., cand apar durerile carora suntem supusi...
    ... fara iubire nu am fi totusi intregi... De multe ori nu suntem nici atunci cand iubim:(..., dar se merita sa speram... Mai bine o viata plina de iubire... si suferinta si lacrimi care apar din acest motiv..., decat o viata in care..., nu am reusit sa simtim nici macar odata acest nectar..., fie si atunci cand devine amar... Fii fericita iubita fruturilor... Uneori e chiar mai bine asa... Sa ne simtim iubite de natura... Ea nu loveste..., nu inseala..., nu raneste... si e mereu vie, colorata..., acolo si aici pentru toti cei care au puterea sufletului de a o simti si vedea... Transforma gustul amar intr-un zambet..., caci insasi viata noastra trece printr-un ciclu complex de anotimpuri... Uneori e toamna..., uneori e iarna..., dar... candva... straluceste din nou primavara... Zambesti?;-)

    ... imi rasuna in suflet o fraza citita nu de mult intr-o prezentare primita in ultimul timp... Stiu ca asa va fi si la tine cand o vei citi...
    "Cand sunt lovite, sufletele tari nu sangereaza, ci lumineaza!"

    RăspundețiȘtergere
  4. Dulce şi amar! O duminică plăcută!
    Flora

    RăspundețiȘtergere
  5. CE E IUBIREA? CE E DRAGOSTEA?
    STIU DOAR ATAT, CA CELUI CARE II DARUIESTI MAI MULT, ACELA..TE INSEALA MAI CRUNT.
    FEMEEA IUBESTE CU SUFLETUI, SI PUNE MULTA PASIUNE.. SI SENTIMENT.
    BARBATUL NU..IUBESTE, SI ZBOARA..SPRE ALTA IUBIRE MEREU.
    OARE DE CE, NU PUTEM SA EVITAM PASIUNEA, SENTIMENTUL.. SI SA NU MAI SUFERIM?

    RăspundețiȘtergere
  6. Odata ce ai pierdut ceva, degeaba incerci sa o iei de unde ai ramas ...mereu vei avea in gand si suflet, gustul tradarii ...

    RăspundețiȘtergere
  7. Am sa postez un comentariu,acum nu ma simt bine si trebue sa meditez profund asupra lui.

    RăspundețiȘtergere
  8. Odata ce ai pierdut ceva, degeaba incerci sa o ie de unde ai ramas..mereu vei avea in gind si suflet, gustul tradarii.. duminica, actombrie 10.

    RăspundețiȘtergere
  9. Pe aceasta tema este mult de vorbit...Fiecare actioneaza duma cum ii spune inima , sufletul si constiinta...Cand zici ca ai luat o decizie buna poate tocmai atunci am gresit.Viata e schimbatoare si omul odata cu ea...Cert este ca suferinta din cauza dragostei este foarte dureroasa si nu exista medicament pentru ea.

    RăspundețiȘtergere
  10. Din orice unghi ai privii tradarea este ceva foarte urat dar tradarea in iubire doare foarte tare si nu cred ca cinvea oricat de bun ar fi ar putea sa o uite vreodata ,o poate ierta pentru ca sufletele cu adevarat mari pot ierta dar asta nu rezulta ca vor uita ca au fost tradati.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu am simtit gustul amar al tradarii,al umilintei si durerea prabusirii de pe culmile fericirii si nu as dori nimanui sa treaca prin asemenea trairi dureroase.Nu mai esti acelasi om ,simti ca nimeni nu mai are nevoie de tine,ca esti in plus,ca esti aruncat la gunoi si viata trece fara a-i mai simti frumusetea. Si i-am dat dreptate lui Octavian Paler,care spunea intr-o maxima :"Nu uita:langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii...." Si despre cine a iubit cu adevarat,un necunoscut spunea :"Niciodata nu incetezi sa iubesti o persoana;inveti doar cum sa traiesti fara ea."
    Trist si dureros de adevarat!

    RăspundețiȘtergere
  12. Stiu exact ce scrii, am fost tradat si am tradat la randul meu .. nu mai stiu...

    Scrii cu sufletul si asta e rar .. totusi am sa-ti spun ceva cu care nu vei fii de acord ..

    Poti si tu stii asta, poti din nou tot aia sau mai bine ..

    Dragostea nu trece, niciodata fiinta care ti-a inspirat inima sa scrie asa n-o vei uita, vei trai un cosmar, unul roz cateodata, vei descoperi ca poti trai si fara aceea fiinta dar nimic si nimeni nu va mai fi ca inainte .. asta cate zile vei avea...

    Esti dispusa sa platesti pretul asta??? .. o alta fiinta are alt gust .. mult mai alt gust .. nici nu stiu cat a trecut ..unii iti vor zice ca timpul vindeca tot .. nu e adevarat .. daca exista 1% sanse pentru un nou inceput al aceleiasi iubiri .. nu ezita, mai bine sa gresesti decat sa te intrebi mereu cum ar fi fost daca...

    Gandeste-te.

    Am sa mai vin, fa-ti WP pe hosting propriu, ti-am scris deja pe netlog

    C

    RăspundețiȘtergere
  13. N-am înţeles niciodată de ce ne vine atât de greu să le spunem celor dragi „te iubesc” ! Şi când te gândeşti câtă bucurie şi câtă emoţie am putea aduce cu această simplă expresie „Te iubesc” !!? Păcat că, de cele mai multe ori, o folosim când este mult prea târziu pentru cei dragi.
    Am primit candva un mesaj. Atunci eram ascultator si nu moderator de Radio Art4U !

    RăspundețiȘtergere
  14. Iubirea, bucuria, plăcerea nu reprezintă decât fragmente din Fiinţa unică a lui Dumnezeu. Scurtele momente de fericire intensă pe care le resimt fiinţele iubite atunci când se abandonează jocului erotic, lasă să se întrevadă parţial beatitudinea divină.
    Purtăm fericirea în noi, chiar dacă eronat atribuim sursa fericirii împrejurărilor externe cum ar fi persoana iubită, un tablou, o floare. Acestea nu fac decât să amplifice fericirea existentă din noi.
    Fericirea este internă fiecăruia, ea este deja prezentă în conştiinţa noastră, care doar se slujeşte de circumstanţele exterioare pentru a o putea manifesta. Aceasta şi explică de ce ne putem îndrăgosti din nou şi din nou, (chiar dacă uneori ne simţim prăbuşiţi şi incapabili de a mai iubi), regăsind în noi resursele necesare, fără să conştientizăm că iubirea izvorăşte de fapt din noi, fiind preexistenta în noi, pentru că din ea suntem făcuţi.
    O înţelegere eronată a acestor aspecte apare în momentul în care omul atribuie sursa bucuriei şi plăcerii pe care o resimte în jocul amoros, doar fiinţei iubite, pe care o identifică a fi însuşi izvorul stării de beatitudine. De aici apar toate problemele şi neajunsurile iubirii ataşate, posesive, care împinge făptura să se raporteze într-un mod neadecvat la fiinţa celuilalt şi în final să aducă suferinţă, deşi oamenii sunt făcuţi de la Dumnezeu să fie fericiţi.

    RăspundețiȘtergere
  15. DRAGA MEA ,E COMPLEX ACEST SENTIMENT.
    DACA NU DESCHIZI OCHII CIND ESTI INDRAGOSTITA ATUNCI ,DUPA ,TREBUIE SA ACCEPTI SI CONSECINTELE!
    DACA INTINESTI O IUBIRE ADEVARATA,FII SIGURA CA TOT VEI SUFERI.
    ASA ESTE IN DRAGOSTEA!

    RăspundețiȘtergere
  16. Da fluturaşul meu drag, chiar zâmbesc. Noi două de multe ori rezonăm şi cred că ştii că m-am gândit şi la tine în ceea ce scriam aici. Dar rămâne secretul nostru. ;)
    Şi eu spuneam că dacă ar fi să aleg şi să fi trăit fără o clipă de iubire din aceea nebună, dureros de frumoasă, ca apoi să fiu condamnată la o veşnică suferinţă, tot aş alege acea clipă de iubire.
    Dar jur că mă bucur că există mai multe clipe de iubire! :)

    Chiar frumoasă fraza aceea!
    O prietenă dragă de pe netlog, îmi spunea referitor la acest blog "Învaţă să trăieşti o poveste de iubire cu viaţa". Mi se pare unul din cele mai înţelepte şi frumoase sfaturi. :)
    Poate că noi asta n-am făcut de prea multe ori...

    RăspundețiȘtergere
  17. Flora,
    cred că totul din lumea asta este în balanţă... adică nu ar exista ceva fără să existe şi opusul... :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Da draga mea Anya, de multe ori ne putem înşela tocmai când gândim că am luat cea mai bună decizie.
    Problema în iubire e ataşamentul. Cred că dacă am putea înţelege mai uşor că de fapt fiecare e diferit şi nimeni nu poate aparţine altcuiva pentru că nu aparţine nici măcar propriului trup, lucrurile ar fi mai simple. :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Cristian,
    surprinzător ceea ce spui tu, diferit faţă de părerile majorităţii. :)
    Nu cred că dragostea nu trece şi nici că te poate chinui la nesfârşit. Desigur, există în viaţa fiecăruia o dragoste diferită de toate celelalte şi aceea probabil rămâne undeva în suflet, dar aşa cum spui şi tu, înveţi să trăieşti fără acea persoană dacă relaţia nu mai merge.
    Şi ce ne mai place nouă, muritorilor de rând, să ne scăldăm în iadurile făurite de iubire! :)

    RăspundețiȘtergere
  20. George,
    ai punctat foarte bine. Nici eu nu ştiu de ce spunem atât de greu "te iubesc". De ce ne temem de fapt? Ar trebui să strigăm în gura mare când simţim cu adevărat iubirea, nu s-o ascundem. Poate că unii se tem că nu le este împărtăşit sentimentul sau că ar putea scădea intensitatea cu fiecare repetare a acestui "te iubesc" care înlocuieşte toate poeziile lumii...
    De ce să nu ştie cineva că-l iubim? Devenim mai puţin decât suntem? Ne ruşinăm de sentimentele noastre? Nu realizăm că de fapt această mărturisire poate aduce minuni în urma ei?

    RăspundețiȘtergere
  21. Dragi anonimi,
    vă mulţumesc! Comentariile voastre sunt pline de sensuri, sunt menite să înţelegem poate mai bine tainele care par atât de nepătruns ale acestor sentimente care ne umplu mai devreme sau mai târziu.
    Învăţ multe datorită vouă şi vă sunt recunoscătoare pentru fiecare gând, chiar neaşternut aici.
    V-aş fi mulţumit în parte fiecăruia dacă aş fi ştiut cine sunteţi. :)

    RăspundețiȘtergere