vineri, 31 decembrie 2010

Nu mă îmbrăca!



(The first breath of love)


"Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lăsat-o pe-o stâncă, pe ţărm,
şi-am venit la tine goală ca o femeie." 
                                                               (Edith Sodergran)



       Primele dimineţi ale lumii, ocupate să construiască iubirea, hrăneau cerul cu picăturile de rouă-sudoare ca semn al trudei de a construi asemenea grandoare.
       Poeţi se năşteau cu fiecare bucată aşezată la locul potrivit. Melodii răsunau cu fiecare nouă zi care avea să desăvârşească minunea. Odată terminată, privighetori o cântau prin trilul lor neasemuit; peştii învăţau să înoate, lotuşi înfloreau pe toate bucăţile de cer. Amanţii... amanţii... Trupurile lor scăldate în atâtea apusuri spuneau poveşti lunii înviorându-i nopţile. Ea le zâmbea şi le oferea lumină. N-ai ştiut că lumina lunii e creată din sclipirile ochilor îndrăgostiţilor? Ea doarme ziua, aşa cum şi noi ne odihnim trupurile în gândul celuilalt. Dezveliţi, uşori, compleţi.
       Nu mă îmbrăca! Mi-e cald de tine!