luni, 31 ianuarie 2011

Tess...


(Arboles de nostalgia)



       Când am citit prima dată "Tess" m-a tulburat. A doua oară am fost ea. Am şi murit odată cu ea. Dar eu n-am lăsat nimic în urmă; poate doar firimituri din iubirile mele pe care le vor ciuguli într-o zi porumbeii. Mă întreb dacă le vor creşte aripi în plus. Sau dacă bărbaţii pe care i-am iubit se vor regăsi în zborul lor. Sau dacă mă vor uita. Sau dacă m-au uitat. Sau dacă îşi vor aminti de mine.
       Zâmbesc când îmi amintesc cum îmi spunea într-o zi cineva:"Tu nu eşti o femeie uşor de uitat!"... Ca dovadă că ne-am despărţit. Acum aş putea chiar râde de propriile-mi ironii.
       Dar Tess are ceva în plus faţă de mine. Curajul şi naivitatea. Poate şi timpurile în care a trăit... timpuri în care simt că mi-aş fi găsit locul. Pe atunci bărbaţii mai făceau curte în adevăratul sens al cuvântului unei femei; nu se fereau să le copleşească, să primească atenţia lor.
       Dragul de Hardy m-a făcut să visez frumos preţ de câteva zile. Şi multe nopţi după. M-a povestit în "Tess d'Urberville". Ştiu că ea a existat cu adevărat. Şi mai există. Tess n-a murit decât în cuvinte. Bucăţi din ea se găsesc în toate femeile lumii care visează la un Angel al lor...