joi, 6 decembrie 2012

Cu câte braţe?


(Calling on spring)




       Cu câte braţe să te mai cuprind ca să-ţi şoptească în cele mai dulci culori că îţi sunt de dinainte să exist? Nu am certitudine mai mare în tot prezentul meu plin de emoţii decât senzaţia aceasta ciudată şi reală în acelaşi timp că suntem făcuţi din aceeaşi tulpină.
       Simt că te cunosc la fel cum îmi cunosc liniile palmelor. Nu trebuie să te privesc ca să-ţi citesc în inimă. Toate respiraţiile ei sunt rugăciunile mele. Lanţurile care ne leagă sufletele împlinind iubirea nu pot fi desfăcute de nicio adiere de zefir. Ele coboară din curcubeu şi se revarsă în toate apele în care ne spălăm lacrimile de a nu ne fi găsit până acum.







duminică, 25 noiembrie 2012

Din macii mei se naşte iubirea



(Return to forever)


"Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup,
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul."
                                      (Lucian Blaga)



       De macii mei nu mă voi despărţi niciodată. Ei îmi sunt culoarea începutului şi sfârşitului. Aş fi vrut să fi fost şi eu un mac. Ştiu că pentru tine am fost. Tu mă desenai în cel mai profund roşu. Un roşu iubire. Vibram la auzul vocii tale care parcă era izvorâtă din adâncul meu.
       Cred că doar visele te-au făcut să exişti cu adevărat. Cred că dacă nu te doream să fii, n-aş fi aflat niciodată de existenţa ta. Rămâneai undeva departe, un necunoscut pentru inima mea, iar eu rămâneam crezând că în lumea asta nu mai există bărbaţi care să iubească macii...







sâmbătă, 27 octombrie 2012

Ce aştepţi, suflete?


    
   (Neve)



       Ce ruină aspră mă mistuie dinăuntru, de parcă nu mai există zâmbet, de parcă au murit toate păsările, de parcă fluturii nu mai zboară. Cine le-a ucis zborul? Cum am putut să nu fiu atentă, cum am putut să mă rup din lumea lor şi-am îngenuncheat în faţa unei iubiri care nu-mi ştie nici măcar numele?
       Mă simt o prezenţă stranie care nu mai ştie să radieze nici măcar o umbră. De ce mor visele? De ce nu se împlinesc? De ce nu ştiu niciodată să răspund de ce-urilor de acest gen?
       Lupta mea continuă cu propria persoană mi se pare în zadar acum. Poate într-o zi am luminat prea mult. Poate într-o zi l-am orbit cu lumina mea, de aceea ochii lui nu se coboară niciodată spre mine. E prea înalt. E prea înalt de toată această iubire care l-a ridicat, iar eu rămân nevăzută aşteptând măcar o clipire din partea lui, o clipire care a întârziat şi primăvara.
       Ce aştepţi, suflete? Ce aştepţi să mai doară? Zborul frânt l-ai reuşit deja. Ce mai vrei să-mi ucizi? Poate gândul cu care-l chem în fiecare clipă în speranţa că într-o zi îmi va rosti numele?






marți, 31 iulie 2012

Mă iubeai


(Arboles de nostalgia)


"Există îndrăgostiţi fericiţi
care rămân împreună,
   şi-al căror sărut proaspăt sună..."
                                   (Nina Cassian)     



    Există. Aşa cum şi atingerile noastre au existat. La fel cum mâinile tale tremurau când îmi atingeau obrazul şi transpiraţia palmelor tale povestea degetelor mele că doar pe mine mă vei atinge veşnic.
       Mă iubeai. Eram nebună după tine. Doar odată cu noi s-a născut iubirea. Prin toate săruturile pe care ni le dădeam zâmbind.
       Întotdeauna îţi voi rămâne pentru că întotdeauna ţi-am fost. N-am fi fost cei care suntem dacă nu ne-am fi cunoscut. Prima iubire. Acea unică primă iubire. Neuitata iubire. Întotdeauna îţi voi fi...
       Poate n-ar fi trebuit să te las să-mi dai drumul. Nu învăţasem până la capăt zborul. Când am căzut n-ai mai fost acolo să mă prinzi, acolo unde îţi era locul, la capătul degetelor mele care ţi-au atins de atâtea ori chipul. Apoi, când te vedeam rătăcind printre iluzii în încercarea de-a mă uita, n-am ştiut să te chem înapoi. N-am ştiut să te am. Poate că totul s-a întâmplat doar ca să învăţăm acel sărut al nemuririi, acel sărut care învie toate poeziile scrise din toate veacurile.
       Şi totuşi, îmbrăţişările noastre n-au murit. Şi acum simt că-mi vine să muşc din distanţă, s-o sfâşii bucăţi, doar ca să te mai pot cuprinde în acea unică, divină îmbrăţişare.
       Întotdeauna ne va lega acel fir care ne-a crescut din inimi când ne-am întâlnit privirile pentru prima oară. Îţi mai aminteşti? Era frig tare, dar soarele născuse raze de care nu ne-am mai putut desprinde.
       Întotdeauna te voi avea într-un fel sau altul pentru că întotdeauna îţi voi fi...







marți, 26 iunie 2012

Despre tine am scris


      
(Arboles de nostalgia)



       Toate nopţile de nesomn, de tulburător de mult nesomn, de gânduri, de vise neîmplinite, de speranţe de care mă temeam să mă ating pentru că altfel le risipeam, le distrugeam prin neîncrederea mea că în vreun viitor de primăvară s-ar putea împlini, toate, toate îmi erau pline cu tine. Eu eram plină de chipul tău, de braţele tale neatinse, de privirea ta, de glasul tău. Şi nu ştiam ce să fac cu atâta tu.
       Nu ştiam cum să te scot ca să-ţi pot striga:"Priveşte-mă! Vreau să fiu a ta! A ta!". Poate nu m-ai fi auzit. Aşa cum nu mi-ai auzit nici gândurile care te chemau în toate clipele mele goale de tine.
       Uneori sunt tristă. Uneori îţi zâmbesc imaginar. Dar întotdeauna te scriu pe fiecare respiraţie, pe fiecare cuvânt, pe fiecare bucată din carnea mea. Despre tine am scris toate poeziile şi toate cântecele necântate de îngeri. Despre tine voi scrie toată eternitatea.







marți, 1 mai 2012

Vroiam să fiu un porumbel



(Field of dreams)


"Oamenilor vroiam să le las
sufletul meu, drept pâine la popas,
drept păşune, livadă şi cer.
Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu."
                              (Magda Isanos)



       Întotdeauna mă faci să zâmbesc. Dar oare zâmbetul tău de unde-l iei? Din ce cotlon ascuns izvorâşte? La auzul cărei voci iese la suprafaţă şi nu mai pleacă până nu pleacă luna după ape?
       Tu eşti mai mult decât crezi, decât te ştii. De fiecare dată îmi spui că de la mine ai învăţat atâtea, că de la mine au pornit răspunsurile pe care le-ai căutat vreme îndelungată. Nu dragul meu. Acele mici sclipiri sălăşluiau în tine. Eu doar le-am mângâiat prin cuvinte să prindă curaj, să iasă în lume.
       N-am înţeles niciodată de ce fugi de mine. Nu vroiam să fiu decât un porumbel care să ciugulească bucăţi de suflet din palmele tale.






luni, 2 aprilie 2012

Pe suflet să te-aşterni

     

(The first breath of love)



       Din care ramură, din care copac, din care suflet de privighetoare te-a cules soarta ca să-mi înverzească visele de nelinişte, de o imensă şi plăcută nelinişte, de o delicioasă, insuportabilă nelinişte care îmi caracterizează fiecare nemişcare spre tine?
       Cum te-am ocolit atâtea primăveri şi mi-am îngheţat inima şi ochii ca să nu te privească? Cum am reuşit să nu văd toată această lumină care te înconjoară? Uneori nu caut răspunsuri pentru că aşteptarea lor e atât de obositoare  încât genele mele uită să-mi coloreze privirea. Prefer să nu ştiu, să nu aflu, decât să mai obosesc de atâtea întrebări. Dar în acelaşi timp mor să aflu adevărul, mă frământ că nu ştiu, mă ucid în sânge pentru acele cuvinte care m-ar îmbrăca în alb.
       În ciuda eforturilor mele, uneori disperate, de a trăi în comuniune totală cu propria persoană, mulţumită de viaţa splendidă (?) pe care o am, ajung iar să simt totul la plural, îmbrăţişând un pronume atât de al nostru, ajung iar să iubesc o cifră de care am fugit ca de toate iernile în care viscolea în suflet. Am ajuns iar la noi. Am ajuns iar la doi. Chiar dacă încă nu ştiu ce înseamnă împreună. Şi nu mai pot să fug de cifra asta, de pronumele nostru, de privirea caldă pe care o reverşi în fiecare dimineaţă odată cu soarele, odată cu prima gură de aer curat pe care o savurez când te privesc în mediul tău natural.
       La ce bun m-am străduit să am viaţa perfectă de una singură când primăvara nu ştie ce înseamnă singurătatea? April înfloreşte prin culori. Multe culori. La fel ca inimile noastre care caută parfumul primăverii.
       Iubesc să te privesc când nu ştii! În mine cresc rădăcini de dragoste pe care le udă glasul tău de "bună dimineaţa" sau de "bună seara". Întotdeauna bună orice ar fi. Nu se poate altfel venind dinspre tine. Iar eu radiez ca o rază de răsărit la auzul vocii tale şi cu fiecare nou cuvânt adăugat apropierii noastre, ca şi când zambilele înfloresc doar pentru noi, mă înalţ mai sus spre tine, în speranţa că mă vei vedea şi mă vei culege.
       Las frâu liber nebuniei de vise, îmbrăţişez ceea ce mi se întâmplă, în timp ce tu, frumos, senin, pe suflet mi te-aşterni.






luni, 20 februarie 2012

Să fii culoare



(Sueño blanco)


"Izvorăsc din carne sufletele oare?
Ştiu atât, că dacă astăzi eşti de stei,
Carnea-nduioşată şi-atotştiutoare
Îţi va face-un suflet din topirea ei."
                         (Vasile Voiculescu)



       Aş fi vrut să vezi mai mult decât poate arăta un trup. Te-am lăsat să vezi dincolo de mine. N-ai ştiut să priveşti. Erai prea ancorat în lumea materială. Ghicisem că de fapt în adânc şi inima ta visează, râvneşte, cerşeşte. 
       Am văzut cum mă priveai. Niciodată în faţă, întotdeauna pe ascuns. Mă amuza acest joc până când nu i-am mai înţeles rostul. 
       Acum te privesc doar cu drag şi cu un oarecare regret că sufletul tău încă nu ştie să înoate în toate culorile pe care le naşte curcubeul dragostei. Puteai să-ţi alegi o culoare, să fie a ta, să-i pui ce nume doreai, iar ea să te învăluie şi să te coloreze pentru eternitate. Ţi-ar fi plăcut să fii culoare...