luni, 2 aprilie 2012

Pe suflet să te-aşterni

     

(The first breath of love)



       Din care ramură, din care copac, din care suflet de privighetoare te-a cules soarta ca să-mi înverzească visele de nelinişte, de o imensă şi plăcută nelinişte, de o delicioasă, insuportabilă nelinişte care îmi caracterizează fiecare nemişcare spre tine?
       Cum te-am ocolit atâtea primăveri şi mi-am îngheţat inima şi ochii ca să nu te privească? Cum am reuşit să nu văd toată această lumină care te înconjoară? Uneori nu caut răspunsuri pentru că aşteptarea lor e atât de obositoare  încât genele mele uită să-mi coloreze privirea. Prefer să nu ştiu, să nu aflu, decât să mai obosesc de atâtea întrebări. Dar în acelaşi timp mor să aflu adevărul, mă frământ că nu ştiu, mă ucid în sânge pentru acele cuvinte care m-ar îmbrăca în alb.
       În ciuda eforturilor mele, uneori disperate, de a trăi în comuniune totală cu propria persoană, mulţumită de viaţa splendidă (?) pe care o am, ajung iar să simt totul la plural, îmbrăţişând un pronume atât de al nostru, ajung iar să iubesc o cifră de care am fugit ca de toate iernile în care viscolea în suflet. Am ajuns iar la noi. Am ajuns iar la doi. Chiar dacă încă nu ştiu ce înseamnă împreună. Şi nu mai pot să fug de cifra asta, de pronumele nostru, de privirea caldă pe care o reverşi în fiecare dimineaţă odată cu soarele, odată cu prima gură de aer curat pe care o savurez când te privesc în mediul tău natural.
       La ce bun m-am străduit să am viaţa perfectă de una singură când primăvara nu ştie ce înseamnă singurătatea? April înfloreşte prin culori. Multe culori. La fel ca inimile noastre care caută parfumul primăverii.
       Iubesc să te privesc când nu ştii! În mine cresc rădăcini de dragoste pe care le udă glasul tău de "bună dimineaţa" sau de "bună seara". Întotdeauna bună orice ar fi. Nu se poate altfel venind dinspre tine. Iar eu radiez ca o rază de răsărit la auzul vocii tale şi cu fiecare nou cuvânt adăugat apropierii noastre, ca şi când zambilele înfloresc doar pentru noi, mă înalţ mai sus spre tine, în speranţa că mă vei vedea şi mă vei culege.
       Las frâu liber nebuniei de vise, îmbrăţişez ceea ce mi se întâmplă, în timp ce tu, frumos, senin, pe suflet mi te-aşterni.






5 comentarii:

  1. "Cum te-am ocolit atâtea primăveri şi mi-am îngheţat inima şi ochii ca să nu te privească?" - foarte frumos....si tu stii de ce :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu, ştiu. Dar să vezi ce primăveri mai înfloresc...! :)

      Ștergere
  2. frumoasă primăvara ta;
    mă bucur că te împlineşti! :)

    O iubire
    împlinită
    te duce
    spre înalt.
    Singurătatea
    e doar
    un şes
    monoton.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice primăvară e frumoasă, Ovidiu! Iar când se mai aud şi păsărelele...

      Ștergere
  3. Păstrează această primăvara în suflet!

    RăspundețiȘtergere